Nu multi stiu ca o promisiune a fost facuta acum mai mult timp, adica mai bine spus in luna august 2010 cand am promis multor persoane (prieteni de pe internet si colaboratori) ca ma voi intalni cu ei in concediu pe care mi l-am luat atunci. Din pacate in acel moment s-au ivit mai multe probleme, calcule gresite etc incat nu am mai putut face acel voiaj foarte mare care cuprindea opriri in Bucuresti, Constanta, Agigea, Galati, Iasi, Suceava, Cimpulung Moldovenesc, Oradea, Beius si Cluj. Iata ca de data asta am luptat ca in noaptea de revelion sa fiu plecat in voiaj cu munca (pe teren cu aparatura de sonorizare) pentru ca am constatat ca exact asa cum imi va merge in noapte de revelion, asa imi va merge tot anul, iata ca este si adevarat. De pe la mijlocul anului 2010 am reusit (sau mai bine spus au reusit ei sa ma readuca pe drumul pe care-l stiu cel mai bine) sa adaug la palmaresul meu un contract cu postul de radio cu emisie globala, Radio SunShine, care are ca sediu principal in Galati. In ultimele zile ale anului 2010 postul de radio, Radio Sufletel, m-a contractat pentru tot parcursul anului 2011 pentru realizarea partii tehnice si a transmisiunilor in direct din teritoriu, ramanand ca pentru Radio SunShine sa realizez numai emisiunile cele mai grele, adica cele cu invitati de exceptie. Asadar trebuia ca in noul an sa ma tin de promisiunea facuta in noaptea revelionului, adica sa plec pe teren.
Prima excapada
Iata ca prima plecare pe teren a venit ca idee nu cu multi timp ianinte de a o face, adica cu aproximativ o saptamana inainte. Timp de 1 saptamana am tot stat si am calculat trasee, am aranjat pentru o saptamana de concediu de la locul de munca (pentru ca trebuie sa subliniez, eu muncesc tot timpul, dimineata la serviciul de unde imi castig painea zilnica, dupa amiaza pe teren si in studio), am gandit tot itinerariul, etc. (munca mult si bataie de cap). Si iata ca a venit si ziua de 21 ianurie 2011. Mi-am facut bagajul pentru plecare, un bagaj de peste 30kg si agabaritic, si abia asteptam sa plec la gara. A venit si momentul plecarii la gara. Biletele erau deja luate pentru toate drumurile pe care aveam sa le fac in acea saptamana. Am ajuns sa ma asez in tren, pe scaun. M-am asezat. Alaturi de mine o familie din judetul bihor, in cealalta parte un domn cu un costul de extra firma, iar exact in fata mea un strain de alta culoare. Tot drumul am stat pe laptop, pana am adormit si m-a rugat vecinul de peste drum, adica strainul sa ii imprumut pana mai incolo laptopul sa stea si el pe messenger. Zis si facut, oricum eu doar motaiam si in general vorbeam la telefon, nu pe messenger. Drumul a fost unul lung. Plecare fiind facuta la ora 21 si jumatate iar sosirea in Bucuresti la ora 7 si jumatate. Am ajuns in Bucuresti. Brrrr..... Un frig si un curent... se vedea ca e iarna :)) , insa din cauza ca este renumita gara de nord din Bucuresti pentru surprizele de a nu mai avea griji si nici bagaje, am renuntat sa intru intr-unul dintre fast-food-urile de acolo si m-am pus pe scaun in dreptul peronului la care avea sa traga trenul (dupa o ora si jumatate) care sa ma duca spre destinatie, adica Galati. Urcat in trenul urmator, ma interesez sa vad cam ce se mai poate vedea din tren frumos si interesant, insa din pacate viscolul puternic face ca pe intreg drumul (Campia Baraganului) sa nu vad decat un geam si ceva alb la celalat geam. Incep din nou sa vorbesc la telefon (incepeam sa ma plictisesc pentru ca nu aveam posibilitate de a sta pe laptop) si trecand pe langa gara Barbosi, un nume care pentru mine era pana atunci un prilej de a rade pentru ca nu stiam cum era mai corect de spus sid e pronuntat, si ajung in Galati unde ma astepta domnul Eugen, prietenul meu (si a multor altora) de pe internet, si seful postului Radio Sufletel.
Prima impresie
M-am dat usor jos din tren, pentru ca imi era si frica sa nu fi gresit gara, dar si pentru ca stiam ca daca e ultima sta mult si bine, asa ca am timp sa fac orice, insa mai ales pentru ca era un taram nou, un loc unde nu mai pasisem niciodata si trebuia sa ma intalnesc cu un prieten pe care nu il mai vazusem niciodata, asadar teama de dardaiam, ce-i drept era si frig afara si ningea. Cercetand cu privirea in stanga si in dreapta ajung si la prietenul meu. Un suras, un zambet, o inima ce o vedeam ca multumeste cerului si lui DUmnezeu, am vazut eu in fata mea. Era domnul Eugen Emeric Chvala. A venit catre mine si si-a intins mainile ca un uliu care vrea sa cuprinda aerul pentru a zbura, insa el dorea sa ma cuprinda in semn de recunostiinta ca ajunsesem si ca facusem acest drum. Am facut cunostiinta si incepem sa pasim prin Galati. Mai intai pe peron, apoi prin gara (foarte frumoasa, parca contrastand cu restul) si pe urma pe scarile din fata garii. A inceput si ghidul nostru (Eugen :D ) sa-si faca datoria (se simtea ca nu de multe ori face acest lucru, si ca facea din dragoste). Pana acasa mi-a aratat toate bodegile, casele, fantanile, busturile, muzeele, teatrele, bisericile din jurul drumului pe unde mergeam. Trebuie sa spun ca la un moment dat a fost in asa fel circumstantele si domnul Eugen a profitat de ele incat rucsacul meu a ajuns in spatele lui. Nenorocire federala. La un moment dat am observat ca gafaie saracul si il intreb "asa suflii tu permenent sau acum din cauza bagajului" la care el, "nu, asa suflu eu permanent". Am incercat sa iau bagajul insa ca o gazda buna, aproape ca m-ar fi batut daca il luam, desi era peste puterile lui de a duce acel rucsac. Am ajuns si in casa. O casa mica dar foarte frumoasa, nu luxoasa, insa atat cat un om cu bun gust sa se simta in elementul lui, la fel si familia domnului Eugen. Au venit si fetele (ma refer la fata cea mica, blonda, fata cea mare, bruneta si sotia si mama lor). O raza de soare atunci parca a aparut in acea casa. Se simtea ca acea casa este binecuvantata de Dumnezeu. Rareori mai vezi o astfel de familie fericita si frumoasa. Toata lumea (desi nu cred ca erau prea pregatiti pentru musafiri) era frumos imbracata, aranjata, (fetele nu strident machiate, si nici impopotionate cu lanturi sau alte accesorii) si foarte civilizata. Am ramas uimit. O mica pauza pe canapea la o cafea cu lapte facuta de Alexandra (fata cea mare, adica bruneta) si cateva povesti, asa ca sa ne relaxam si sa ne cunoastem cat mai bine, au fost spuse. Am plecat apoi catre Dunare, pentru ca eu nu o mai vazusem niciodata. Eu impreuna cu Eugen si Alexandra (fata mosului cum as fi spus eu :D ) am plecat pe un frig de iti ingheta tot in tine sau faceai pe tine de frig (unii au si ajuns la aceasta faza) sa vedem Dunarea mergand de-a lungul ei, adica pe faleza. Am vazut peisaje care erau rupte din aceasta lume, o Moldova (raul) putin mai mare, cam de vreo 30-50 de ori, dar nu asa cum imi inchipuiam eu, adica sa nu vad celalalt mal al ei. Acolo pe Dunare am vazut si impingatoare, si spargatoare, dar si barje si alte nave. Am vazut de la departare postul unde se incarcau marfuri, dar am mers si pana in portul civil unde am facut poze in fata cladirii administratiei portuare. Din cauza frigului am renuntat la drum si am decis sa ne intoarcem, de aceasta data cu microbuzul, acasa, unde era cald si bine. Din pacate nu am putut sta prea mult acasa pentru ca trebuia (asa cum am promis cu mult timp in urma) sa mai vizitez o persoana, pe Mirela, sefa postului Radio SunShine. Repejor repejor am mers si pana la ea acasa, desi era mai mult de mers. Si acolo imbratisari, pupaturi si inevitabilul "Nu cred ca esti aici!". Am intrat la ea in casa, ne-am jucat si cu "mausii" adica catelusii ei, dar mai ales cu mama lor cu care am facut si pzoe. Am baut o cafeluta de seara, pentru ca de dimineata toata lumea bea cu Mirela, am stat putin la povesti dupa care am plecat din nou acasa la Eugen unde trebuia sa imi instalez aparatura si sa facem o emisiune. Ora fiind tarzie si asteptand prea mult pentru un mijloc de transport, am decis sa o luam la pas pana acasa pentru ca si asa prindea bine. Ajunsi acasa, am mancat putin si apoi ne-am apucat de treaba. Am insirat toata aparatura si hai sa facem si o emisiune frumoasa. Drept este ca niciunu care ne-a ascultat nu a putut sa nu rada, doar se intalnise 2 oameni cu mintile nu prea pe acasa si inca unu "tacea" la telefon :)) . La un moment dat am adormit deoarece drumul, plus oboseala isi spusese cuvantul foarte bine. Nu am putut dormi foarte mult (doar 2 ore) pentru ca trebuia sa strang toata aparatura si sa plec mai departe, cu trenul, catre Iasi, si apoi Cimpulung Moldovenesc, adica in localitatea mea natala. Despartirea a fost putin cam grea, insa cu promisiunea ca am sa mai revin, si cu siguranta o sa ne mai revedem, am luat un taxiu catre gara pe un drum care semana mai mult cu un teren proaspat arat si ploat.
Next destination...
Asa cum blondele spun dupa o partida de sex, asa spuneam si eu dupa orele petrecute cu placere in localitatea Galati, "next destination...". Venea si randul Iasului sa il vizitez. Aici lucrurile erau mult mai simple. Localitatea o cunosteam, si doar cu aproximativ 1 an inainte fusesem in aceasta localitate la o lansare de album al unor prieteni si colaboratori. Dimineata era cam intetosata, asta si din cauza oboselii dar si din cauza zapezii si viscolului. Ajuns in Iasi am purces catre locuinta moldovencei Ardelean Nicoleta. Frumoasa fata, jos palaria si de intins si un covor inaintea ei. Cu o primire modesta (asa ca de dimineata prematura, la ora 11) am fost invitat in locuinta unde am pentru prima data ne-am cunoscut si am stat la vorbe. Din vorbe in vorbe imi aduce aminte ca are probleme cu compul, si avand toate unstensilele la mine, merg fuga (dupa ce ma cert bine cu o doamna de la RDS pentru a primi userul si parola pentru compul ei) si instalez tot sistemul de operare cu drivere cu tot pe calculator incadrandu-ma in timp si in acelasi timp facand rost si de un server pentru teste radio. Plec si de aici cu ganduri frumoase si cu o imagine bine intiparita in minte (o fotografie de pe perete care m-a marcat foarte puternic).
Oprim motoarele
Plecand din gara Iasi (mai intai cautand de pe care peron pleaca trenul, pentru ca este incurcatura mare cu peroanele acolo), ma conectez cu laptopul la internet mobil si plec spre Cimpulung Moldovenesc, ultima oprire din prima parte si cea mai aglomerata sin aceasta vacanta. Deacum incepe munca tactica in teritoriu pe meleagurile campulungene si pe cele din Cacica.
